Amicalul de lux dintre Petrolul Ploiești și Șahtior Donețk, disputat aseară pe ”Ilie Oană” și încheiat cu victoria echipei lui Mircea Lucescu, scor 3-0, a iscat o mică furtună în arbitrajul prahovean. S-a pus problema cine arbitrează acest meci. Marian Deaconu, șeful arbitrilor prahoveni, i-a delegat la meci pe Adrian Illyeș - Valentin Dumitru și Louis Oprescu. Mai mult, ziarul de casă al lui ”Don Lică”, ”Prahova” anunța cu mândrie joi:
”Comisia Centrală a Arbitrilor a fost de acord ca, la acest meci, la propunerea C.J.A. Prahova, meciul (n.r. - repetiția aparține autorului articolului) să fie încredințat unor arbitri prahoveni, cei care vor avea onoarea de a “fluiera" una dintre cele mai bune echipe din Europa fiind centralul Adrian Illyeș și asistenții Valentin Dumitru și Louis Oprescu”.
Probabil că sunt necesare niște explicații. Din punctul meu de vedere, subiectiv ca orice punct de vedere, Amorăriței are mult mai mari șanse de afirmare decât Illyeș, care a fost trimis de CCA la un meci de liga secundă la Botoșani, în vreme ce la nivelul asistenților, dacă delegarea lui Cristi Nica nu o poate contesta nimeni, Bogdan Banu vine după un curs intensiv pentru asistenți unde a lăsat o impresie deosebită, astfel încât sunt toate premizele pentru a se considera că delegarea CCA a fost mult mai inspirată și mai aproape de realitate decât cea a lui Marian Deaconu, care a folosit acest prilej pentru a-și premia ”copiii”.
0 comments:
Post a Comment